Idei de Cadouri

Cadouri de nunta Chic pentru pragmatici

Scris de Chic Ville

Cu siguranţă, perioada nunţilor este o provocare şi o căutare a cadourilor perfecte pentru cei care îşi îndrumă paşii împreună pe noul lor drum. Cum sunt mirii? Mereu romantici şi visători? Practici şi creativi? Sau tradiţionalişti şi iubitori ai legendelor populare? Află de la noi care sunt cadourile perfecte pentru practici şi surprinde-i cu obiecte pe care le vor îndrăgi negreşit!

Atunci când vorbim despre obiecte practice, trebuie să amintim de lada de zestre din vremea străbunicilor noştri. Este un obiect de poveste, ce înseamnă mai mult decât o cutie de lemn. Păstrează în braţe haine, ştergare, perini şi obiecte de decor create de viitoarea mireasă, păstrează poveşti, amintiri, emoţii şi bucurii nemărginite. Este învăluită de un mister aparte şi ocupă un rol foarte important în modul în care se desfăşoară pregătirile de nuntă în zonele rurale cuprinde de tradiţii şi amintiri. Deseori, lăzile de zestre erau pictate cu mare dăruire, mai apoi erau etalate în camera de oaspeţi pentru a fi admirată de toţi cei care treceau pragul casei. Ţesăturile aşezate în lada de zestre aveau şi ele poveşti speciale, fiind create cu mare dibăcie de mireasă prin tehnici noi, perfecţionate de-a lungul timpului. Cu rol de depozitare, decorativ şi emoţional, lada de zestre este un astfel de obiect practic şi folositor, pe care o persoană creativă l-ar dori în casa sa.

Dar ce putem dărui mirilor practici în aşa fel încât să se potriveasă firilor lor creative şi să fie potrivit pentru o casă decorată după tendinţele actuale? Iată sugestiile noastre:

Un set de ceşti cu lavandă pictată, pentru a le fi mereu aproape când au invitaţi la prânz sau la şueta de la amiază.

O căniţă pentru lapte care să-i bucure la fiecare mic dejun, dar pe care o pot folosi şi pentru ceai sau suc proaspăt, cât şi pe post de vază pentru cei mai creativi.

Un ghiveci cu lavandă nemuritoare care să îi îmbie să creeze aranjamente pline de şarm, care să îi bucure zi de zi şi pe care să le poată accesoriza cu cele mai frumoase ghirlande şi decoraţiuni de sezon.

Un recipient pentru zahăr ce va păstra toate şoaptele dulci şi toate mesajele dragi, alături de zahărul ce le va îndulci atât cafeaua de la micul dejun, cât şi prăjiturile cu care îi impresionează pe cei dragi.

O tavă din lemn în nuante delicate de gri şi alb, potrivită pentru orice stil ar alege să aibă în casă. O vor putea folosi la orice ocazie şi în orice sezon datorită modelului său simplu şi a nuanţelor neutre, iar lemnul rezistent le va da şansa să îndrăgească această tavă pentru mult, mult timp.

Mai mult de atât, acest cadou este potrivit şi pentru iubitorii de accesorii şi ilustraţii franţuzeşti, etalând cu mare drag lavanda delicată şi amintind de vacanţele petrecute în fascintanta Provenţă.

Despre autor

Chic Ville

Lasa un comentariu