“Hai să ne adăpostim!” ţipă Camille speriată. În cei doi ani în care studiase la Şcoala Secretă de Magie, niciodată nu văzuse o vrajă atât de puternică încât să deranjeze în aşa hal natura: îi tremura pluşul pe ea. 

“Nu! Curaj Camille, trebuie să fim unite! Trebuie să dezlegăm misterul!” o încurajă Noeline. Copacii erau mai supăraţi ca oricând. Se

Ursuletul Noeline

Ursuletul Noeline

unduiau dintr-o parte în alta, aproape că îşi luau zborul, cu crengile ca nişte elice înfrunzite.

Laureline simţi ceva zbătându-i-se în buzunar, ca un peşte pe uscat. Când scoase amuleta afară, zumzăitul porni mai tare decât vijelia care se întampla în jur. “Mătasea broaştei!” se gândi ea.

“Camille! Camille!” ţipă din toţi rărunchii către ursoaica,  acum îmbărbătată, se ţinea de o tufă de trandafiri să nu o ia vântul. “Ai mătase de broaşte la tine?”

“Ceeeeee?”

“Mătase de broaşte! Într-o sticluţă!”

Camille înţelese abia după ce Laureline mimă aşa cum putu o broască ce ţopăie; îi aruncă lui Laureline sticluţa cu fix trei porţii de mătase. Laureline turnă tot conţinutul peste amuletă şi simţi cum aceasta îşi ia încet zborul. Deşi vântul bătea incredibil de tare, amuleta plutea prin aer ca un bondar gras în căutare de narcise.

Ia-l acasa acum
Ursuletul Camille

Ursuletul Camille

Încet, încet, pluti către statuie şi se adăposti în pandantivul colierului pe care aceasta îl ţinea în mână. Deodată, totul se opri: vântul puternic, vocea frunzelor. Nu se auzea nici măcar un greiere – doar clănţănitul dinţilor lui Camille.

Apoi, în câteva clipe, statuia începu să scoată un scarţâit: la început difuz, apoi tot mai puternic. Pietricele se rostogoleau pe pământ, ropote, din toate cotloanele vechii statui. O lumină de amurg înconjura soclul. “Draga mea Laureline…” rosti răguşită statuia.

“Haaaaaahh!!!” exclamă speriată Laureline. “De unde ştii cum mă cheamă?”

Ursoicele rămaseră mască. Stăteau toate cu gura deschisă şi se uitau când la statuie, când la Laureline.

“Eu sunt stră-stră-stră-mătuşa ta.”continuă ursoaica statuie. “Datorită ţie şi prietenelor tale, părinţii din Paris au fost eliberaţi… Aţi îndepărtat blestemul.” Apoi se întoarse către Camille: “Şi felicitări, Camille, că ai păstrat secretul atât de mult timp.”

Camille ştia un pic mai multe decât lăsase să se vadă.

În urmă cu mai bine de un secol, Laureline Moreau, ursoaica de vază a Parisului, fusese dată disparută. Nimeni nu a reuşit să găsească vreun indiciu legat de dispariţia ei. Un fapt extrem de bizar era că o statuie apăruse în curtea conacului acesteia fix după dispariţie. Statuia o înfăţisa chiar pe bătrană, însă nicăieri în arhive nu apărea că ea ar fi angajat vreun sculptor.

Ursuletul Laureline

Ursuletul Laureline

Ia-l acasa acum

Bătrâna Moreau era o fire retrasă şi un pic posacă. Avea un singur frate, Roland Moreau (stră-stră-străbunicul lui Laureline) care se mutase din Paris şi nimeni nu reuşea să dea de el. Astfel, fară niciun moştenitor la orizont, casa bătrânei Moreau rămăsese părăsită. La fel şi cazul, în lipsă de noi indicii, fu părăsit de autorităţi.

Însă când Camille venise să investigheze vechea casă, după lungi căutari găsi o agendă antică, legată cu piele, cu pietre multicolore încrustate în copertă. Pietrele descriau iniţialele “L.M”. Deschise agenda şi acolo găsi însemnări de ale bătrânei, ultima însemnare datând cu 3 zile înainte de dispariţia ei. Aceasta spunea ceva de o amuletă magică, care rămăsese la Roland Moreau şi un plan malefic al zânelor rele din pădurea secretă de lângă Ursailles.

Camille îşi dăduse seama că dispariţia părinţilor avea ceva de-a face cu zânele rele, aşa că investigă un pic mai mult istoricul familiei Moreau. Astfel află că Laureline era moştenitoarea şi că a venit în Paris la verişoara ei Bess. Plantă palaria în dulapul lui Bess ca să o ademenească spre casă. Dacă Camille le-ar fi povestit lui Bess şi Laureline cât de importantă e amuleta, zânele ar fi simţit şi le-ar fi găsit imediat. Şi restul e istorie ursească.

Ia-l acasa acum
Ursuletul Bess

Ursuletul Bess

“Oau, ce plan, Camille! Bravo!” exclamă Bess.

“Dar de ce au răpit zânele părinţii?” întrebă Noeline.

“Au vrut să îi puna să le construiasca palate şi case. Zânele rele nu înţeleg tainele aritmeticii, pentru că le stă gândul toată ziua numai la năzbâtii şi nu se pot concentra. Şi erau geloase pe zânele bune pentru casele lor frumoase. Aşa că au făcut planul ăsta răutăcios.” răspunse bătrâna Moreau. “De asta m-au tansformat într-o statuie, ştiau că am amuleta magică ce le poate schimba planurile. Aşa că i-am dat-o fratelui meu şi i-am zis să fugă în lume, să nu îl găsească nimeni.”

Bătrâna începu să se ridice în aer, zburând lin către cer. “Acum trebuie să plec fetelor.. Multumesc că ne-aţi salvat!” şi dispăru într-un nor.

În Paris, toate lucrurile erau fantastice din nou, datorită celor patru prietene neînfricate: Laureline, Bess, Noeline şi Camille. Ele renovară vechea casă părăsită şi deschiseseră un Club al Ursoaicelor Speciale, unde învăţau vrăji, aritmetică, ba câteodata mai veneau şi zâne bune în vizită. Aventura lor le-a învăţat cât e de important să ai prieteni şi ce bine iţi prinde o amuletă magică din când în când.

Magia prieteniei -Povestile ursuletilor

Sfârşit

Chic Ville

Despre autor

Chic Ville

Lasa un comentariu