Cu siguranţă ai, printre cei dragi, persoane cărora le place confortul casei chiar şi în momentele magice de Crăciun. Pentru tine şi pentru ei, am pregătit 5 idei de cadouri de Crăciun care vor transforma orice casă într-o oază de relaxare şi căldură. Iată sugestiile noastre:
1. Pătură pufoasă
Cum ne imaginăm noi Crăciunul perfect, după plecarea invitaţiilor? Iată cele 4 ingrediente: un fotoliu primitor sau o canapea moale, un ceai aromat, o carte bună şi, bineînţeles, pătura magică! Perfectă pentru orice membru al familiei, o pătură chic va înveseli atmosfera şi va aduce căldură şi o senzaţie de bine, exact cadoul pe care te invităm să-l dăruieşti celor dragi!
2. Perne moi
Ca să completeze imaginea unui Crăciun dichisit ca în filmele americane, nu trebuie să lipsească pernele decorative cu model cât mai festiv. Reni, coroniţe, Moş Crăciun, orice model ai alege, va aduce zâmbete şi o atmosferă de sărbătoare. Mai mult, o pernă moale poate fi un dar perfect pentru o persoană romantică, pentru care filmele de Crăciun merită savurate cu sufletul la gură.
3. O cană Chic
Pentru că tot te-am îmbiat cu un ceai aromat, iată că e rândul cănilor colorate să fie dăruite. Fie că alegi căni cu mesaje drăgălaşe, fie că le preferi pe cele cu model festiv, o cană este un cadou perfect pentru persoanele pentru care ceaiul şi cafeaua sunt mai mult decât simple băuturi. Şi, ca totul să fie complet, îţi recomandăm să aşezi, lângă o cană chic, ceaiul preferat sau cafeaua mult îndrăgită a persoanei căreia îi dăruieşti. Astfel vei obţine un cadou personal, care va impresiona cu siguranţă.
4. Ghirlande luminoase
Simple, bogate, colorate sau albe, ghirlandele luminoase sunt un must-have al acestui Crăciun! Pot fi aşezate oriunde – în brad, la geam, pe masă sau pe mobilier, pentru a completa aranjamente pline de şarm şi care te vor purta cu gândul la decorurile din filmele americane. Perfecte pentru cei romantici, visători, practici sau sofisticaţi deopotrivă, ghirlandele luminoase sunt şi vor fi mereu apreciate!
5. Decoraţiuni jucăuşe
Chiar dacă vremea copilăriei a trecut, Crăciunul ne poartă cu gândul în acea perioadă magică a săniuşului, a cadourilor frumos împachetate şi a aromei delicioase a prăjiturilor bunicii. Pentru cei nostalgici, cadoul perfect poate fi un ursuleţ de pluş sau o figurină din ceramică dichisită cu chipul Moşului. Acestea pot fi aşezate sub brad, pe masă, în vitrină sau chiar pe canapea, şi, dacă sunt îngrijite cu drag, vor fi apreciate an de an şi le vor aminti celor dragi cât de mult îi preţuieşti.
Ei bine, care e cadoul Cosy pe care îţi doreşti să îl primeşti?