Recomandari Chic

5 locuri perfecte pentru picnic acasă

Scris de Chic Ville

Începutul lunii mai înseamnă, pentru majoritatea dintre noi, momentul perfect în care să ieşim la picnic alături de cei dragi. Anul acesta, lucrurile vor sta diferit, iar noi trebuie să găsim metode cât mai chic să ne bucurăm de fiecare clipă. Cu inspiraţie, creativitate şi dăruire, putem găsi bucurie chiar şi în lucrurile mărunte. Iată cum poţi să te bucuri de un picnic inedit, în 5 locuri de acasă. Ce-ai zice de un picnic…

În dormitor

Da, ai citit bine, ce-ai zice de un picnic în dormitor? Poţi transforma patul în cea mai chic pajişte, îl poţi umple cu pernuţe moi, poţi chiar şi să improvizezi un cort, cu ajutorul unei piese textile. Te poţi bucura de băuturi răcoritoare delicioase, făcute în casă, precum limonada sau fresh-ul de portocale, şi poţi pregăti din timp gustări delicioase, pe care cei dragi să le adore. Acest picnic este perfect pentru cei mici, pentru au o latură creativă bogată.


În sufragerie

Ce-ai zice dacă ai servi masa de prânz pe covorul din sufragerie? Cu ajutorul pernelor de podea, al felinarelor şi al ghirlandelor luminoase, poţi crea un cadru intim şi cochet. Apoi, poţi folosi o faţă de masă chic, asortată cu farfurii cu model romantic, pe care să le umpli cu preparatele preferate de cei dragi. Un element cheie este dat de plantele decorative, mereu verzi, care vor oferi un plus de naturaleţe decorului tău cu totul original.


Pe balcon

Balconul este extensia casei tale. Este locul în care-ţi poţi amenaja micul tău colţişor de bine, cu piese potrivite stilului tău unic. Poţi miza pentru cufere care să ţină atât loc de scaun, cât şi de loc de depozitare, poţi alege măsuţe de cafea care vor deveni pe dată preferatele tale pentru un picnic special. Răfaţă-te pe tine şi pe cei dragi cu băuturi răcoritoare şi deserturi delicioase, în timp ce vă bucuraţi de aerul proaspăt, de lumina blândă a soarelui şi de cea mai dragă companie. Şi aici poţi aduce ghirlande verzi şi plante răsfăţâte, care vor aduce o atmosferă feerică în balconul mult iubit.


Pe terasă

Atunci când ai o terasă, trebuie să profiţi din plin de confortul pe care aceasta îl aduce. Poţi agăţa un hamac în model boho, sau poţi alege un fotoliu din ratan, cu formă grandioasă, pe care îl vei îndrăgi negreşit. Mizează şi pe lumânări, candele sau felinare, care vor da terasei tale un aer exotic, ca de vacanţă. Un picnic pe terasă este un lucru minunat, pentru că te poţi bucura şi de natură, dar şi de compania celor dragi.


În grădină

Pentru cei care-şi petrec clipele de răsfăţ în grădină, un hamac romantic şi o pătură moale pot fi piesele de bază. Apoi, alege un coş de picnic în care să aşezi preparatele pregătite pentru această ocazie, alege pernuţe moi pentru un plus de confort, şi decorul este gata!

Cu un strop de inspiraţie şi cu dăruire, poţi crea decoruri spectaculoase chiar şi acolo unde nu ţi-ai imaginat până acum. Totul ţine de tine!

Despre autor

Chic Ville

Lasa un comentariu