Recomandari Chic

5 Pasi pentru o masa chic

Scris de Alexandra

Sezonul celor mai chic mese de sărbătoare se apropie cu paşi repezi, aşa că e timpul să-ţi pregăteşti accesoriile cochete care vor defini cu eleganţă un decor de poveste. Vrei să afli secretele noastre pentru o masă impresionantă?
 
Imaginează-ţi aniversarea perfectă! Buchete de flori parfumate, cadouri minunate, mmm… şi ce aromă îmbietoare vine din cuptor? Să fie oare o tartă cu vişine sau cu caise?
Sau poate preferi să-ţi imaginezi o cină odihnitoare de duminică, alături de toţi cei dragi aşezaţi în jurul mesei?
 
Vai, dar masa! Cum arată decorurile de pe masă în orice astfel de ipostază? Ei bine, aici venim noi cu cele mai chic sfaturi. Iată 5 secrete pentru o masă cu dichis!
 

1. Elementele de bază: faţa de masă şi setul de farfurii

 

 
Cu model ce se potriveşte perfect cu sezonul, cu flori delicate sau în culori puternice? Totul depinde de tine, şi de atmosfera pe care îţi doreşti s-o creezi! Alege o faţă de masă care să scoată în evidenţă setul de farfurii pe care îl îndrăgeşti, şi complimenteaz-o cu accesorii care aduc şarm şi eleganţă. Mergi pe nuanţe fine de crem sau alb, pentru o atmosferă vintage de poveste. Sau poate îţi plac accentele colorate, şi atunci preferi farfurii în nuanţe moderne: galben solar, mov sofisticat, roşu savuros sau verde elegant. De îndată ce ai ales faţa de masă perfectă şi setul de farfurii care te inspiră, poţi trece la accesorii cu dichis!
 

2. Un plus de originalitate

 

 
Ai admirat întotdeauna mesele aşezate la restaurantele de lux sau în revistele cu profil home&deco? Cum ar fi să ai un astfel de decor minunat chiar la tine pe masă? Iată primul nostru secret: magia stă în şerveţele împăturite cât mai chic! Şi bineînţeles, completate cu un inel pentru şerveţele minunat. Daca ai răbdare, poţi împături şervetele în modele sofisticate, dar acesta nu este singurul mod prin care vei obţine aranjamente speciale. Poţi alege un şervet cu margini dantelate, care deja are un plus de eleganţă, şi să-l aşezi într-un inel de şerveţel împreună cu un fir de lavandă sau de grâu uscat, în funcţie de sezon!
 

3. Centerpiece-ul fabulos

 

 
Un centerpiece este o parte importantă a decorurilor de pe masă, dar care nu trebuie să concureze cu farmecul preparatelor sau al decorului de bază. Ce poţi folosi pentru un centerpiece perfect?
 
Ai varianta florilor, de preferat în buchete mici şi de efect. Poţi opta pentru trandafiri albi, crizanteme bogate sau frezii cu parfum delicat, dar îţi poţi demonstra talentul artistic prin aranjamente unice, în ton cu atmosfera de sezon.
 
Altă variantă este cea a lumânărilor, pentru o cină de poveste. Lumânările aduc eleganţă, note romantice şi intimitate, astfel că pot fi centerpiece-ul perfect pentru o sărbătoare plină de şarm.
 

4. Naproane speciale

 

 
Vrei ca decorurile de pe masă să fie în perfectă armonie? Atunci alege naproane în nuanţe apropiate feţei de masă sau farfuriilor, şi vei obţine o paletă impresionantă de nuanţe care vor bucura orice privire.
 
Sau poate îţi doreşti contrast puternic pentru decoruri îndrăzneţe? Iată o sugestie de astfel de decor: farfurii albe cu accente antichizate, un napron albastru pătrunzător sau roşu regal, ce complimentează o faţă de masă vintage cu modele delicate. Ei bine, te-am convins?
Un alt mod de a folosi naproanele este în funcţie de personalitatea invitaţilor. Farfurii la set, faţă de masă chic, şi naproane diferite: galben pentru persoanele solare, roz pentru romantice, mov pentru sofisticate, şi lista poate continua!
 

5. Decantorul graţios

 

 
Orice specialist în degustarea vinului ştie cât de important este un pahar de vin pentru a contura o masă perfectă. Lăsăm arta vinului în seama lor, şi îţi vorbim despre decantoare cu dichis!
Pentru a aera un vin tânăr sau pentru a înnobila un vin matur, un decantor chic poate fi piesa de rezistenţă a unei cine speciale. Cu un decantor elegant la masă, te vei bucura de aprecierea chiar şi a celor mai capricioase persoane!
 

Despre autor

Alexandra

Alexandra Iacob este Content Specialist la Chic Ville si isi doreste sa aduca magia chic in vietile oamenilor. Iubeste drumetiile la munte, noptile sub cerul instelat si jocul cu razele de soare. Iar atunci cand se plimba pe aleile colorate ale orasului Chic, ii place sa isi imagineze povesti fabuloase pentru fiecare obiect ce ii iese in cale.

Lasa un comentariu

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.