Toamna este momentul potrivit pentru a-ţi pregăti locuinţa pentru confort. Dacă vara apreciem decorurile fluide, uşoare şi pline de culoare, iată că toamna vorbeşte despre căldură, despre linişte şi despre bucuria de a petrece timp de calitate în intimitatea casei. Cum te poţi bucura din plin de momente preţioase cu parfum de toamnă? Cu un colţişor doar al tău, decorat exact aşa cum îţi place!
Atunci când ai grijă de casa ta, ai grijă de tine. Iar atunci când îţi dăruieşti un colţişor confortabil doar pentru tine, chiar şi pentru 10 minute în fiecare zi, investeşti în starea ta de bine. Iată cum poţi crea acest colţişor chic:
Alege cel mai confortabil scaun sau fotoliu. Acesta poate fi o piesă de mobilier nouă sau una cumpărată anterior, pe care o îndrăgeşti nespus. La fel de bine, poţi alege să te relaxezi în braţele unei piese de mobilier vintage, moştenire de peste generaţii, pe care să o recondiţionezi după plac. De asemenea, dacă spaţiul o permite, poţi alege o canapea în stil Chic, care să-ţi ofere mai mult spaţiu de relaxare. Oricum ai fi, asigură-te că plasezi această piesă de mobilier într-un loc liniştit, departe de traficul din casă, unde să te poţi relaxa în voie.
Aşază un taburet sau o măsuţă de cafea lângă scaun, fotoliu sau canapea. Astfel, vei avea suficient loc pentru a aşeza o carte, cana ta plină cu arome delicioase, sau chiar piese decorative care te inspiră.
Alege-ţi o cană care să te inspire. Toamna începe sezonul băuturilor calde – ceaiuri aromate cu gusturi puternice, cafele cu lapte şi un strop de scorţişoară, dar şi al ciocolatei calde. De aceea, alege să te bucuri de toate aceste arome alături de cana care-ţi este cea mai dragă. Sau poate chiar două, pentru că ai nevoie de un strop de nou în fiecare zi!
Simte îmbrăţişarea unei pături pufoase şi bucură-te de pernele moi. Confortul înseamnă să te simţi bine acasă. Să găseşti în decorurile tale acea oază de linişte, confort şi siguranţă. Iar ţesăturile cu textură moale, pufoasă, fac exact acest lucru. În plus, contribuie din plin şi la a-ţi oferi căldură, dar şi la a croi un decor de toamnă plin de şarm.
Asortează colţişorului tău un jurnal sau o carte. Fă-ţi timp câteva minute în fiecare zi să notezi în jurnal lucrurile care ţi-au adus bucurie peste zi, astfel vei avea o colecţie de gânduri bune pe care le poţi reciti oricând ai nevoie de inspiraţie. În ceea ce priveşte cartea, ştim foarte bine că 30 de pagini citite într-o zi ne pot duce deja cu gândul pe alte meleaguri.
Aşază o plantă aproape de colţişorul tău de bine. Lasă natura să te însoţească oriunde şi oricând, mai ales în momentele tale de bine. Alege flori naturale dacă-ţi doreşti să te bucuri de emoţia naturii, sau alege flori decorative pentru un sentiment atemporal. Oricare ar fi florile pe care le alegi, dăruieşte-le ghivece şi vaze care să coloreze mica ta oază de confort.
Pune-ţi amprenta cu parfumul preferat. Fie că alegi batoanele de scorţişoară sau vanilie, fie că mergi pe varianta parfumurilor de cameră cu arome îmbietoare, fie că alegi uleiuri naturale pe care le combini după plac, asigură-te că micul tău colţişor chic miroase la fel de bine cum arată!
Bucură-te din plin de acasă şi creează un locuşor doar al tău, în care să-ţi găseşti liniştea, confortul, inspiraţia şi motivaţia. Preţuieşte fiecare clipă şi fă din acasă acea oază de bine pe care o meriţi!