Recomandari Chic

Cele mai faimoase 4 stiluri de aranjare şi servire a mesei

Scris de Chic Ville

Fiecare după-amiază ne aduce acasă, iar fiecare seară ne găseşte împreună, la masă. Fiecare duminică ne găseşte alături de cei dragi în jurul mesei, cu preparate îndrăgite aburinde, aşezate pofticios pe platouri. Iar cina de sărbătoare este un prilej de a-ţi arăta adevăratul talent. Îţi prezentăm cele mai faimoase 4 stiluri de aranjare a mesei, ca să poţi surprinde de fiecare dată!
 

Stilul rusesc

 

 
Despre stilul rusesc ţi-am scris aici, acesta fiind o metodă excelentă pentru a aşeza o cină plină de eleganţă şi rigoare. Caracteristice acestui stil sunt servirea impecabilă, seturile de farfurii din ceramică fină, paharele din sticlă strălucitoare şi tacâmurile bine alese. Mai mult, faţa de masă este şi ea o vedetă, preferate fiind cele din bumbac de înaltă calitate, cu broderii sau modele bogate.
 
Importante sunt şi piesele centrale şi accentele decorative, pentru că acestea vor fi vedetele mesei pe întreaga durată a festinului.

Stilul franţuzesc

 

 
Stilul franţuzesc este arta servirii mai multor feluri de preparate în acelaşi timp, cu mare stil şi eleganţă, specifică meselor cu invitaţi ce alcătuiesc o mare familie. Fiecare invitat alege ce i se potriveşte şi îi poate servi şi pe ceilalţi invitaţi, pentru a-i surprinde cu gusturi unice. Stilul franţuzesc mai poartă denumirea de stil de familie, dar şi de buffet.
 
Caracteristice acestui stil sunt farfuriile cu modele spectaculoase, platourile diferite şi surprinzătoare, care complimentează preparatul pe care îl poartă. Cheia unui astfel de aranjament este ca fiecare piesă să se armonizeze cu celelalte, pentru că decorul va fi mereu altul, plin de culoare şi eleganţă.
 

Stilul englezesc

 

 
Denumit şi Silver Style datorita preferinţei pentru platouri, tacâmuri şi decoraţiuni cu străluciri argintii precum piesele colecţiei Royal Family, stilul englezesc este roial prin excelenţă.
 
Pentru cinele formale, preparatele sunt servite prin stânga, iar băuturile prin dreapta, primul servit fiind gazda, continuând apoi în sensul acelor de ceasornic.
 
Pentru cinele mai puţin formale, caracteristica principală este faptul că gazda împarte preparatele invitaţilor, porţionând-o de faţă cu aceştia pentru a-şi arăta priceperea şi dibăcia.
 
Preferatele stilului, accesoriile cu străluciri nobile, sunt complimentate de aranjamente florale bogate, şerveţele cu note elegante şi lumânări uşor parfumate, ce aduc un rafinament aparte întregii cine.
 

Stilul american

 

 
Mult mai relaxat decât stilurile prezentate mai sus, stilul american pune accentul pe bucuria de a servi preparate bine pregătite. Porţiile sunt frumos aranjate în spaţiul de gătit şi doar apoi servite, excepţie făcând salata, pâinea şi untul, care sunt aşezate la masă în recipiente speciale.
 
Acest stil se concentrează pe farfurii bine alese, cu margini ornamentate bogat, care să atragă atenţia şi să complimenteze cu succes preparatul pe care îl poartă. Mai mult, aduc şi accente rustice, fiind stilul ideal pentru o masă în grădină, alături de cei dragi.
 
Ei bine, care dintre cele 4 stiluri de aranjare şi servire a mesei alegi pentru următoarea cină de sărbătoare?

Despre autor

Chic Ville

Lasa un comentariu