Recomandari Chic

Chic Autumn Essentials – 5 idei pentru tine

Scris de Alexandra

Iată că toamna îşi face resimţită prezenţa aici, în casele şi în sufletele noastre. De aceea, trebuie să-i facem loc şi s-o îmbrăţişăm cu tot ce are ea mai frumos, să-i creăm loc de cinste în decorurile noastre şi să-i permitem să ne inspire cu nuanţele şi atmosfera sa unică. Am strâns pentru voi câteva elemente esenţiale pentru o toamnă chic, ca-n poveşti! Iată-le:

Perne moi

Nu este de mirare că începem această listă cu pernele moi şi pufoase, dar iată că sunt cele mai îndrăgite de iubitorii de confort atunci când vorbim despre toamnă. Pernele moi ne ajută să creăm mici cuibuşoare de bine acasă, locuşoare pentru noi şi cei dragi în care să ne tragem sufletul, să ne delectăm cu momente de bine.

Pentru acest sezon chic se potrivesc cel mai bine pernele cu inspiraţie rustică, în nuanţe blânde şi cu model croşetat. Acestea ne duc cu gândul la decorurile englezeşti din vechime şi ne încântă cu o atmosferă plină de confort.

Pături pufoase

La fel de îndrăgite sunt şi păturile pufoase, mai ales datorită dublului lor beneficiu pentru decorurile tale. Atunci când ne gândim la pături, ne gândim mai ales la căldură, la confort, la momente îmbrăţişate în stare de bine.

Iată că şi rolul decorativ dă valoare chic unei pături, aceasta fiind uşor de aşezat în mod cochet pe o canapea răsfăţată sau pe fotoliul din micul tău spaţiu de lectură. Astfel, efectul este unul şarmant, inspirat de revistele de specialitate, dar şi benefic sufletului datorită confortului pe care îl inspiră.

Ceainicul tău romantic

Aşezat cu drag lângă cana ta preferată, ceainicul romantic este cel ce te cheamă la momente calme, pline de relaxare, scăldate în parfumul delicat al ceaiului răsfăţat. Fie că preferi un ceainic din ceramică fină, fie că optezi pentru unul elegant, din fontă cu inspiraţie vintage, te vei bucura din plin de efectul său vizual, dar şi de ritualul ceaiului la tine acasă.

Lumânări şi felinare misterioase

Deschide-ţi sufletul şi bucură-te de lumina blândă a lumânărilor aşezate în felinare de poveste. Acestea dau un şarm aparte decorurilor de toamnă, luminând graţios serile petrecute în compania cărţilor preferate, a serialelor şi a clipelor de reconectare cu cei dragi. Alege un felinar ce-ţi spune poveşti, potrivit decorurile tale, şi decorează-l cu lumânări şi mici accente de sezon. Astfel, vei obţine nu doar un element decorativ puternic, cât şi o stare, o încântare.

Decoraţiuni de sezon

Completează-ţi decorurile cu tot ce are natura mai frumos în această perioadă. Redescoperă bucuriile copilăriei adunând frunze uscate, conuri şi castane, pe care să le aşezi cu şarm în decorurile de acasă. Bucură-te şi de sezonul dovlecilor, aşezându-i cu drag în decorurile ce-ţi colorează toamna.

Inspiră-te din universul chic şi bucură-te de o toamnă minunată !

Despre autor

Alexandra

Alexandra Iacob este Content Specialist la Chic Ville si isi doreste sa aduca magia chic in vietile oamenilor. Iubeste drumetiile la munte, noptile sub cerul instelat si jocul cu razele de soare. Iar atunci cand se plimba pe aleile colorate ale orasului Chic, ii place sa isi imagineze povesti fabuloase pentru fiecare obiect ce ii iese in cale.

Lasa un comentariu

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.