Chic Ville va inaugura, în data de 17 octombrie, primul magazin din Bucureşti, acesta fiind cea de-a treia locaţie a reţelei. Reprezentanţii companiei se aşteaptă la un trafic mediu lunar de aproximativ 20.000 de persoane ce vor achiziţiona peste 6.000 de produse.
„După deschiderea a două magazine avem confirmarea că există piaţă pentru a susţine extinderea reţelei Chic Ville, datorită ascensiunii pe care am înregistrat-o în vânzări. Astfel, decizia de extindere vine ca urmare a succesului magazinului din Iulius Mall Cluj, iar inaugurarea Chic Ville în cadrul Promenada din Bucureşti este o decizie strategică de dezvoltare care vine în completarea segmentelor de trafic vizate”, a declarat Marius Şerbănescu, Director de Achiziţii al Chic Ville.
Chic Ville a investit în acest magazin suma de 250.000 de euro şi estimează că acesta va avea un trafic lunar de aproximativ 20.000 de persoane, apogeul urmând a fi atins, cu siguranţă, în perioadă sărbătorilor de iarnă.
Magazinul va dispune de o echipă de 15 persoane pregătite spre a identifica nevoile clienţilor care vizitează magazinul. Aceştia vor recomanda produse cu şarm pentru decorarea locuinţei, în concordanţă cu trendurile în amenajări şi ţinand cont de stilul pe care îl urmăreşte clientul. De asemenea, îi vor ajuta să selecteze cele mai potrivite cadouri pe care le caută.
Secretul succesului constă în unicitatea magazinului
„Reţeaua a crescut datorită poziţionării brandului şi a strategiei de comunicare alese. Diferenţierea Chic Ville constă în amenajarea 100% ambientală menită să inspire clienţii, dar şi să plaseze produsele într-un context familiar acestora. De asemenea, Chic Ville spune povestea produselor, iar acest lucru contribuie la apropierea clienţilor faţă de produsele noastre”, a afirmat Marius Şerbănescu.
Situat la intrarea principală pe partea stângă a centrului comercial Promenada, pe o suprafaţă de circa 200 de metri pătraţi, noul magazin Chic Ville va veni în întâmpinarea persoanelor ce îşi doresc produse de amenajare şi decoraţiuni deosebite. Clienţii vor putea găsi în cadrul noii locaţii produse fabricate manual până şi o întreagă gamă de produse aparte, speciale. Printre acestea se numără obiecte de mic mobilier (mese, scaune, fotolii, comode, birouri, etajere, biblioteci), obiecte de sticlă, ceramică, accesorii pentru bucătărie, obiecte de decor, textile, perne, plante decorative şi cadouri.
Clienţilor care preferă achiziţiile online le este recomandat să acceseze site-ul www.chicville.ro pentru a avea, la un click distanţă, acces la produsele din portofoliul firmei. Totuşi, cei care vor să simtă ambientul din magazin, să interacţioneze cu texturile şi finisajele şi să observe asocierea de culori şi materiale, sunt invitaţi să îşi acorde timpul necesar pentru a vizita magazinele Chic Ville.
În ceea ce priveşte planurile de extindere ale Chic Ville, Marius Şerbănescu a subliniat că acestea nu se opresc aici şi se urmăreşte inaugurarea unor noi magazine în oraşele mari ale ţării, iar momentan se caută spaţiile potrivite.