Recomandari Chic

Fermecătoarea ceramică poloneză

Scris de Chic Ville

Te-ai întrebat oare, cum au ajuns chicvilienii să iubească ceramica poloneză?

Ei bine, totul a început cu o frumoasă doamnă ce se plimba pe aleile oraşului, îmbrăţişând un coş cu ceva ce părea a fi un obiect preţios. Lăsând pentru o clipă coşul din mână, acesta s-a răsturnat şi din el a căzut un ceainic învelit într-o pânză fină de mătase şi o carte legată cu fir de aur. Grăbită, frumoasa doamnă a strâns iute ceainicul învelit în pânza cea fină, dar cartea a rămas în urmă. Descoperită de chicvilienii cei curioşi, cartea avea să le dezvăluie obiecte speciale, de o frumuseţe nemaiîntâlnită până atunci. Iar pe ultima pagină scria cu litere uşor tremurate o adresă şi un nume, ce veneau tocmai din vestita Polonie.

 

Căutând în marile cărţi de istorie a obiectelor frumoase, chicvilienii au descoperit că această ceramică specială îşi are originile în secolul al XIV-lea, iar tehnica sa specifică este pe atât de uimitoare pe cât este de complexă. Mici ştampile din burete sunt create după modele unice sau tradiţionale de artişti ce şi-au dedicat întreaga carieră păstrării acestei cutume, iar mai apoi sunt aplicate în forme de-o frumuseţe unică în lume. Transmisă din generaţie în generaţie, acestei tradiţii i-au fost dedicate adevărate şcoli de artă, expoziţii în muzee şi preţioase locuri în suflete.

Colecţionate cu pasiune sau folosite cu drag, ceainicele şi ceştile înflorate, alături de boluri şi untiere decorate cu măiestrie aşteaptă să fie descoperite şi aşezate la loc de cinste în decoruri delicate! Şi unde le-am putea găsi, dacă nu pe rafturile chic?

RS_Chic_Ville_IMG_7560

 

Despre autor

Chic Ville

39 Comments

Lasa un comentariu