Indiferent dacă organizezi o cină relaxantă cu prietenii sau o petrecere tematică, o masă bine aranjată în grădină poate transforma orice ocazie într-un moment memorabil. În acest articol, îți voi prezenta câteva idei de aranjamente pentru masa de vară, folosind decoruri cu inspirație marină, fresh sau clasică.
-
Decor de masă cu tematică marină
Dacă ți-e dor de mare și vrei să o aduci mai aproape de tine, aranjarea unei mese cu tematică marină poate fi alegerea potrivită pentru tine. De exemplu, poți organiza o petrecere în aer liber în care să servești pește și fructe de mare, într-un decor autentic și fermecător.
Elemente cheie:
- Veselă în formă de pește. În acest decor am folosit platouri, farfurii și boluri Nautica de un albastru marin fermecător, care se potrivesc de minune pe o masă din lemn.
- Decorațiuni în formă de scoică, corali sau steluțe de mare. Accentele decorative sunt cele care atrag atenția în orice decor de masă. Folosește aceste decorațiuni pentru a crea centerpiece-uri memorabile.
- Vaze din lemn și plante decorative. Vazele din lemn aduc un sentiment de autenticitate și simplitate care se potrivește perfect cu o cină în aer liber. Textura naturală și culorile calde ale lemnului, completează armonios peisajul natural al grădinii.
- Lumânări și sfeșnice din lemn. Lumânările aprinse evocă adesea sentimentul de sărbătoare și celebrare, contribuind la crearea unei atmosfere festive și pline de bucurie. Nu uita să le integrezi și în acest decor.
- Naproane de masa din bumbac. Păstrează aceeași notă de naturalețe folosind naproane din bumbac, în culori neutre.
-
Decor de masă în stil fresh
Dacă îți dorești un aranjament vibrant și plin de viață pentru masa din grădină, alege un decor fresh, perfect pentru o petrecere în aer liber. Farfuriile, bolurile și carafele cu decor de citrice adaugă o notă jucăușă și proaspătă mesei tale. Acestea sunt ideale pentru a fi folosite la o masă cu prietenii.
Elemente Cheie:
- Veselă cu model de citrice (lămâi, lime sau portocale). Alege farfurii, platouri, boluri și carafe din colecția Citrus cu imprimeuri de citrice pentru un efect vizual spectaculos.
- Pahare verzi, asortate cu natura și verdele din grădină.
- Completează aranjamentul cu o vază din sticlă transparentă, în care să așezi câteva lămâi proaspete, în ton cu decorul. Lasă vesela să fie în centrul atenției și păstrează restul decorului simplu.
De asemenea, dacă urmează să ai o întâlnire cu prietenii, unde nu plănuiești să servești mâncare, poți pregăti o măsuță mică dar de impact, unde toată lumea poate savura gustări și conversații plăcute într-un cadru încântător. Decorul revigorant cu model de pepene roșu este perfect pentru astfel de ocazii.
Elemente cheie:
- Farfurie, carafă și bol cu design de pepene ce oferă o experiență vizuală captivantă din colecția Watermelon.
- Alege pahare din sticla transparenta cu model vintage, perfecte pentru a servi băuturi răcoritoare pe terasă.
- Integrează o tavă și un platou din lemn, pentru a oferi decorului tău un plus de contrast.
-
Decor de masă clasic și elegant
Surprinde-ți perechea cu un decor de masă clasic și elegant, perfect pentru o cină romantică în aer liber. Acest aranjament simplu, dar sofisticat, emană o atmosferă de calm și bun gust, ideală pentru ocazii speciale sau pentru a transforma o seară obișnuită într-o experiență memorabilă.
Elemente cheie:
- Față de masă Primul element care conferă un aspect elegant mesei tale este fața de masă. Aceasta servește ca bază neutră, evidențiind subtil celelalte elemente ale decorului și aducând un aer de rafinament.
- Farfurii albe Evelyn. Al doilea lucru de care trebuie să ții cont pentru a decora o masă în stil clasic sunt farfuriile. Alege farfurii din ceramică de înaltă calitate, cu margini subtile și finisaje fine. Farfuriile contribuie la estetica minimalistă și elegantă, completând armonios fața de masă.
- Pahare cu picior din sticlă colorată. Alege pahare ce aduc un contrast subtil și o eleganță aparte. Vinul sau alte băuturi vor părea mai fine în aceste pahare.
- Vază Nora: O vază ceramică, de culoare neutră, se integrează perfect în acest decor, iar împreună cu flori proaspete, aduc o notă de prospețime și naturalete oricărui decor.
Indiferent de tematica aleasă, aranjarea mesei în grădină trebuie să reflecte stilul tău și să creeze o atmosferă plăcută și primitoare. Cu aceste idei și inspirații, vei reuși să organizezi evenimente memorabile care vor aduce bucurie și relaxare tuturor celor prezenți.
Bucură-te de vară și de momentele petrecute în aer liber!