Stiri

Lumanarile Spectacular – Unice in Romania: must-have de Paste, Sarbatoarea Luminii

Scris de Chic Ville

Paştele este o sărbătoare a luminii, a emoţiei, a dăruirii şi a bucuriei de a-i avea pe cei apropiaţi alături. De aceea, colecţia Chic de Paşte se bucură de o prezenţă cu totul unică, menită să aducă armonie şi răsfăţ pentru privire şi pentru suflet. Chic Ville aduce, în premieră în România, colecţia de lumânări de lux Spectacular, realizate manual în Germania.

Lumânările Spectacular impresionează în fiecare decor, în fiecare minut din arderea lor. Acest fapt se datorează efectului cu totul unic pe care îl poartă, acela de a se desface într-o graţioasă floare de ceară pe parcursul arderii. Sunt adevărate lumânări ale timpului, pentru că au o durată de viaţă îndelungată, iar cu fiecare secundă în care lumânările încântă cu lumina lor fină, siluetele lor se schimbă. Colecţia cuprinde şi lumânări parfumate, o adevărată încântare pentru simţuri. În funcţie de dimensiune, lumânările Spectacular au o durată de ardere între 90 şi 200 de ore(între 3 și 8 zile), iar „înflorirea” are loc după 20 de ore de ardere.

Această colecţie de lumânări completează trendurile acestui an în domeniul decoraţiunilor pascale, pentru că atinge atât subiectul pieselor realizate manual, cât şi ideea de a transmite emoţie şi de a aduce armonie şi lumină în casă, specifică acestei sărbători. Mai mult, pot fi minunate daruri pentru persoanele speciale.

[mks_button size=”medium” title=”Află aici povestea lor” style=”rounded” url=”http://blog.chicville.ro/lumanarile-spectacular-incantare-pentru-simturi/” target=”_self” bg_color=”#7c0512″ txt_color=”#FFFFFF” icon=”fa-heart” icon_type=”fa” ]

Despre autor

Chic Ville

Lasa un comentariu